Am tot vorbit de urâtul asta care ne-nconjoara ? Am tot pus degetul pe rana… hai s-o si alinam acum cu ceva…
Tu în ce-ti gasesti refugiu când ajungi în bârlogul tau… dupa ce-ti tii respiratia ca sa nu te îneci sau intoxici cu „mizeria” de afara, cu ce te oxigenezi ?
Spune-mi, tu cu ce-ti oblojesti ranile facute de „români” ? Ce-ti unge rana… aia care doare cel mai tare ?
Scrie-mi care e vizuina ta!… Poate aveti un film pe care-l vedeti mereu… sau o bautura speciala… sau niste iarba… 🙂 Sau poate o tema de discutie preferata… sau un cântec… o pictura… un spectacol…
A mea, e familia mea si apoi realitatea asta virtuala, unde va cer parerea si ajutorul… blogul asta…
poezia de seara
O DRAGOSTE IN URMA
Acum o dragoste în urma
Ma întrebam fara raspuns:
De ce iubirea-i sa n-ajunga
Unora, si altora e-n plus?
Eram atunci fara de draga
Si ma minteam ca mi-am gasit,
Dar era totul fara vlaga,
Un sentiment prea obosit.
Alte iubiri mi-au fost ascunse,
Sau n-am stiut sa le gasesc,
Alte porniri mi-au fost impuse,
Sau n-am stiut când sa le-opresc.
Acum o dragoste în urma
Mi-as fi dorit sa te-ntâlnesc,
Ai fi fost omul ce îmi curma
Chiar nenorocul meu firesc.
De ziua ta ti-as fi dat soare,
In fiecare noapte flori,
Iar dimineata, pe racoare,
Buzele-mi ti-ar fi stors fiori.
Asa, mai am numai un suflet
Cârpit, dar care e al tau,
Nu îl strivi si tu iubito,
I-o fi ajuns strivitul meu.
Acum o dragoste în urma
Ma întrebam fara raspuns;
Acum o dragoste în urma
Nu cautasem deajuns.
p.s.-Ajutati un copil sa se nasca din nou!
http://victimatalasemiei.blogspot.com/ Orice donatie ne ajuta!
Frumoasa si linistitoare tema de dezbatere,asa ca de final de week-end…si de-nceput de saptamana!Foarte subtil!De-am avea parte si prin media de asa spirite sensibile si totusi cu simtul responsabilitatii…
Ei,draga Daniel, astazi se pare ca am cazut de acord intru-totul cu tine!
Pentru cine oare totul nu incepe si se termina cu familia?Cred ca e locul in care,indiferent de probleme,totul pare mai usor,mai lipsit de gravitate mai ales atunci cand auzi o voce calda sau vezi un chip care tresare atunci cand intri pe usa sau sufera cand tu esti trist.Baza,nucleu,indiferent de definitie,FAMILIA ,cel putin in ce ma priveste,ramane sursa principala a echilibrului (nu doar emotional) si,implicit,a evolutiei fiecaruia.
Haideti,toate bune si o saptamana usoara tuturor!
Vizuina mea?
🙂 ochii copilei mele, chipul ei adormit, zâmbetul ei, dragostea ei, serenitatea ei!
În dragostea ei mă ascund şi când ajung prea jos…îmi dă puterea aceea de a ştii că o mamă trebuie să fie totul şi trebuie să fie invincibilă pentru copilul ei. Mi-e îndeajuns să mă ridic şi să merg mai departe…imposibil, dacă e cazul!
Iar ceea ce-mi umple sufletul e să scriu. Cel mai mult îmi place să scriu poveşti, pentru că acolo, pot să visez şi să fiu eu însumi fără să mă deghizez :)).
Nu demult, cineva mi-a spus că uneori sunt oameni simpli care spun şi scriu lucruri la fel de simple, dar care pentru unii pot însemna mai mult decât ne putem închipui, iar asta înseamnă suficient ca eu să scriu mai departe! Cred că, mi-a spus mai mult decât aş fi meritat!
Frumoasă poezie :)…delicată şi foarte, foarte sensibilă!
🙂
Balsamul meu pentru „urîtul” din viaţa noastră este gîndul că am reuşit să cresc un copil bun într-o lume nebună. Fata mea, studentă la o universitate britanică cu renume, le arată cetăţenilor de toate naţiile de acolo, că român nu este echivalent cu „hoţ, violator, leneş sau laş” ci oameni capacităţi intelectuale deosebite, cultură, creativitate, inteligenţă emoţională. Şi chiar reuşeşte, pentru că acolo valoarea individului este dată de comportamentul, cultura si faptele sale. Anglia, în ciuda rigidităţii cunoscute, a asimilat cu succes cetăţeni aparţinînd unor naţii cu prost renume: arabi, pakistanezi, indieni, africani convieţuiesc în linişte alături de englezi. Dacă ei au putut, se datorează legii şi ordinii create de autoritatea statului. Englezii, nemţii, francezii, nu sunt mai buni ca noi, nu fac ei ordinea pe stradă, ci se supun regulilor.
Asta lipseşte la noi! STATUL si grija faţă de cetăţean nu există. Lucrurile merg din inerţie, haotic, în direcţie greşită, evident.
Aşa că hai să creştem copii buni într-o lume nebună, iar asta să fie motivaţia care ne dă puterea de a rezista. Ca fiica mea sunt din ce în ce mai mulţi tineri. Poate că unii din ei se vor întoarce în ţară şi vor „curăţa” locul. Iar noi îi vom sprijini, că …mai avem încă resurse!
Pînă atunci…ne rămîn ca „remediu”: muzica, literatura, teatrul, comunicarea şi ideea că nu suntem singuri!
Si copiii nostri… pe care-i vrem sanatosi si în siguranta…
vezi,esti norocos si nici nu stiai.altii nici macar o familie nu au unde sa se refugieze.candva „ma ridicam”citind „micul print”,gasind mereu altceva.era usoara si regaseam in ea simplitatatea(„limpede nu vezi decat cu inima”),copilaria in care toti am fost fericiti,fara griji.parca brancusi zicea ca nu imbatranim cu adevarat decat in momentul in care uitam sa fim copii.sunt multe care ne pot „relaxa”dar suntem prea ocupati, ne luam prea mult in serios uneori.
cred ca de la vreme mi se trage,is cam „posomorata”.
aaaaaaa,chestia cu ce pictura,cantec ti-a”mangaiat sufletul”o foloseam cand vroiam sa cunosc mai bine un om,sa fie la fel acum?vrei sa vezi ce fel de….oameni suntem?
De ce nu ?
E secret ?… Si daca e… de ce e secret? 🙂
de ce sa fie secret?era o simpla observatie.
In timp au fost multe…pe parcurs le-am mai „consumat”…Da, imi place sa revad anumite filme, le am mereu aproape in caz de „incendiu”. Mai nou, imi place sa ma plimb, sa ies pur si simplu si sa ma plimb, n-as fi crezut ca poate fi atat de relaxant. Desigur, sa ma plimb singur, ca „grupurile” mi-au venit de hac:)
fiecare om are o taina,nu s-a inventat o masinarie care sa poata spune ce gandeste fiecare si ramanem dezamagiti de cei apropiati care la un esec te parasesc sau ceea ce spun si gandesc. o zi minunata alaturi de cei dragi.
Vizuina mea, e căsuţa cu două odăiţe în care mă adun cu ai mei, seara după ce ne întoarcem de la treburile zilnice : servici şi şcoală. Ne povestim cele petrecute peste zi, iar apoi…eu mă retrag în fundul patului, la tricotat…vezi magazinul meu ( adică…o amărâtă de tărăbuţă ) pe http://www.breslo.ro/VEVEritza
…hm….unde ne lingem ranile?…..buna intrebare……cred ca esti singurul care a avut timp sa intrebe asta….intr-o lume nebuna,crizata,nervoasa,stresata….cine mai are timp sa intrebe…..”cat plange sufletul si unde se ascunde ca sa se vindece”…..probabil ca noi suntem ultimii romantici decretei…..67 nu?…..:)
…..fiind femeie….ma „ascund”in spatele cortinei de pe vasul titanic urmarind o poveste de iubire imposibila……sau ascult ploaia care si ea este din ce in ce mai scumpa la vedere si-mi imaginez ca dansez cu sufletul pereche…..care cica NU exista…..sau fac haz de necaz…..oricum important este sa stim si sa avem puterea sa mergem mai departe……unde?…..merita?…..nu vom stii niciodata…..iti doresc soare in suflet si prieteni multi si devotati!
Ma straduiesc si eu sa pun punctul pe i si virgula… acolo unde trebuie… 🙂
La multi prieteni si tie…
am citit raspunsurile celorlalti si,din pacate, imi dau seama ca in ultima vreme eu nu mai am o „solutie finala” care sa ma scoata din stare proasta in care sunt.nu exista acel ceva,cineva care sa ma aduca pe linia de plutire si care sa imi dea forta sa merg mai departe. e doar un continu tras de sfoara ca sa mai vina si maine si poimaine…pentru mine nu e doar vremea de vina, e ceva ce nu pot identifica si as vrea sa am uneori de ce sa ma agat si sa imi iau forta…tradarea si dezamagirea celor din jur mi se pare ca nu ma mai atinge oricum…imi ramane dumnezeu,la care ma rog,dar care,desi in maretia lui a facut multe,se pare ca nu reuseste acum sa ma ridice.sau poate ca nu imi dau eu seama ca suferinta mea e de fapt pasul antemergator unei mari fericiri. dar poate as fi preferat sa fiu fericita 75% fara a trebui sa indur tot ceea ce se intampla acum.sau poate asta e razvratirea mea de om obisnuit, cazut in mrejele realitatii moderniste si care doreste prea mult?!!… ramane pana la urma,mi se pare, sa accept calea aleasa pentru mine si sa sper ca poate va veni o zi mai buna maine…sau poate sa ma mint ca va veni.
Draga Dane,tu vorbesti de mizeria omeneasca din Románia?Sa-ti povestesc ceva:cándva si eu simteam k ma sufoc in tara noastra si ámi doream enorm sa plec de acolo departe si sa áncep o viata noua mai usoara si mai buna.Ei bine ,am plecat in „lume”,e adevarat k nu am vazut mare parte din ea dar ce am vazut si ce am trait de citiva ani áncoace ámi e de ajuns.Asi vrea sa ma ántorc dinnou aksa dar…ce vad si ce aud ma tine departe ,chiar dak aici nu sint ACASA.Sper k ántr-o zi sa am unde ma ántoarce ,adik sa fie o tara unde toti cei plecati si amaráti de „lumea buna”sa isi doreasca sa revina.La ántrebarea ta si eu ma refugiez án sánul familiei si mai” trag o fuga „án lumea virtuala care parca e mai buna si mai frumoasa decát cea adevarata.Áti doresc succes in tot ce faci!Si eu te admir din „tinerete”.Cu respect R.
Unde imi gasesc vizuina,refugiul?Ce anume imi vindeca ranile?De cele mai multe ori ma retrag in gandurile meu,intr-o lume pe care o creez si o recreez permanent, in asa fel incat acolo sa gasesc aerul curat,hrana,energia,lumina,bucuria,o lume compensatorie pentru ceea ce ma doare uneori,ma retrag cateodata in amintiri,alteori in vise, in bratele fiintei iubite, in muzica sau intr-un taram al cuvintelor ,in paginile unei carti.Ma retrag in ceea ce ma pasioneaza si imi ofera satisfactii! Cu ce imi oblojesc ranile?Cu dragostea,cu iertarea,cu timpul!Cu ceea ce mi le-a provocat!Cu oamenii dragi si credinta in Dumnezeu!Frumoasa poezie ai creat, rodul unui suflet frumos si sensibil!
Relaxare pt mine inseamna o baie cu multa spuma,ascultand muzica sau incercand sa imi golesc mintea citind ceva interesant.
Relaxare inseamna sa privesc iarna cum ninge ascultand Richard Clayderman…sau savurand o inghetata si bucurandu.ma,vara,de paleta coloristica oferita ca un regal in jurul meu!!!
Forta de a merge mai departe si care nu imi lasa loc pentru ”lins rani”o gasesc in ochii copiilor mei,cuvintele de alint imi sunt oferite de sot….FAMILIA este ”embrionul ”datorita caruia ma regenerez!!!
Toate cele bune!!!
Buna, Daniel.
Unde ne lingem ranile?…
Eu nu prea am timp sa ma refugiez in lumea mea, caci sunt departe de casa si singura. Aici (Israel) ingrijesc o batrana, iar putinul timp pe care il am mi-l ocup cu aceasta lume virtuala. Frumoase versuri.
O seara placuta alaturi de cei dragi.
Ducem o parte din noi peste tot… omul sfinteste locul…
Trebuie sa avem însa grija ce lasam sa se vada si ce nu…
Bună dispoziție răspândește mai multă fericire decât toate bogățiile din lume.
Ea vine din obiceiul de a privi lucrurile cu speranță și de a te aștepta la ce e mai bun, nu la ce e mai rău.
Cand viata ma copleseste si uratenia si mizeria din jur ajung sa ma afecteze ,ma refugiez in desen ,plimbari lungi la malul marii,citind versuri sau un roman bun, ascult muzica relaxanta si navighez pe internet! Important e sa gandim pozitiv, sa ne spunem „ca si maine e o zi”, ca fiecare clipa a vietii buna rea trebuie traita la maxim, pt ca e un dar de la Dumnezeu, sa fim mai buni, mai increzatori si sa pretuim pe cei din jurul nostru si mai ales familia si prietenii!
In primul rand ma refugiez in ideea de Dumnezeu. In al doilea rand in familie si, in al treilea rand, in muzica. Muzica si dansul inseamna forte mult pentru mine. Imi descarca toate energiile negative chiar daca, de multe ori, pentru moment. Acum mi-am adus aminte de un interviu luat lui Michael Jackson in care spunea ca multe dintre gesturile de foarte multe ori controversate pe care le facea in timpul dansului insemnau o descatusare si un mod de exprimare. Era teribil ….Imi este dor de el.
refugiul meu nu este internetul, aici am avut cea mai mare deceptie din viata mea si cea mai mare pierdere de bani, e mult de zis despre asta……refugiul meu este natura, ma simt f bine la munte si ador iarna, zapada si noaptea de craciun, tot anul astept sa vina Craciunul si impreuna cu baietii mei ma simt enorm de bine in noaptea de Craciun, aceasta sarbatoare imi este refugiu, vesnica asteptare a venirii Craciunului.
Eu cred ca nu exista om caruia, în sufletul lui, sa nu-i fie dor de Michael Jackson, chiar daca n-a fost vreun fan…
Stiti voi despre ce vorbesc, nu mai dezvolt…
citesc toate discutiile tale cu toata lumea de pe aici si nu pot sa nu-mi amintesc emisiunea aceea de la ….Magura, care ma face sa zambesc ; esti o persoane sensibila pe langa multe alte trasaturi DAR, ai facut fata foarte finut ,, provocarilor ” lui Doroftei ; era o …..diferenta!
si totusi (am mai spus-o) cred ca toata lumea ar dori sa mai ausculte un alt ,,ma intorc din nou la tine iar si iar mare albastra……..”
nu stiu de ce acele melodii mi-au marcat adolescenta si de multe ori ma intreb : de ce acum nu mai pot fredona melodii sau retine versurile ? nu mai exista poezie ?
Facem si noi ce putem 🙂
Sper sa-ti placa versurile de prin acest blog… 🙂
cat despre rani, fredonez melodiile vechi care fac casa buna cu nostalgia si …….apoi re, re, re , revin
Refugiul meu, dupa ce seara
Se risipeste peste case
E muzica ce-o cant in tihna
Si ma patrunde pana-n oase.
E visul meu din poezie
Sa zbor cu aripi peste nori
E dorul meu sa alin lumea
De frica, printr-un brat de flori
E noaptea, linistea ce-mi curge
Prin vene, calda, primitoare
E gandul meu plin de iubire
Si ti-l trimit, sa-ti dau de stire
ca, lumea, fara Suflet… moare.
Vizuina mea a cam luat foc in ultimul timp.
Liniste?! In ziua de azi? Nu prea cred…. Poate dor un simulacru.
Poezia e una din descatusarile sufletului meu, copilul meu imi umple sufletul de bucurie dar si de chinuri obositoare iar slujba mea uneori imi da si satisfactii.
In rest, e normal sa-mi doresc mult mai multe in viata, sa fiu vesnic nelinistita si sa nu adorm pe-o ureche.
Nu pot fi indiferenta si de aceea ma marcheaza tot ce ma-nconjoara, devenind irascibila, uneori chiar imposibil de suportat.
Linistita sunt atunci cand sunt singura…